Trend

 Ma fascineaza trendurile.

Dar nu la modul la care sa le urmez . Trebuie sa recunosc ca nu detin calitati reale pentru a ma adapta vremurilor noi. Sunt rigid pe directia asta si inadaptabil . Totusi nu pot sa nu observ cat de mult schimba oamenii aceste trenduri si ii depresonalizeaza cumva. Daca cunoscutii mei fac anumite lucruri, viziteaza anumite locuri sau pozeaza in anumite feluri trebuie neaparat sa facem si noi.

Nu esti om daca nu postezi unde te duci la fiecare pas, ce mananci, ce bei, ce ti-ai achizitionat.  Prietenii nu se mai pot relaxa impreuna fara sa apara pe Instagram cu furculita in gura sau cu ciorba pe gat! Vrei nu vrei ..apari! Pai se poate altfel? Nu dom'le, nu mai putem sa ne vedem de treaba noastra . trebuie aratat tuturor unde am fost, ce am bagat in gura in fiecare zi sau eventual sa copiem gesturile si pozele facute de ,,amicii' nostrii internauti  ca nu cumva sa ramanem pe dinafara ca fiind neumblati peste tot.( Doamne fereste!) Daca este nevoie ne rupem si picioarele si hainele de pe noi numai sa nu cumva sa ratam vreun obiectiv bine stabilit. Asta asa..ca sa crape de ciuda si multitudinea de ''prieteni'' care ma urmaresc si ma felicita atunci cand apar cu noile locatii pozate! Trebuie sa arat ca imi permit , ca exist, ca ma pricep numaidecat la toate . Sa fac valuri cat mai multe si sa trezesc invidii amortite ! Daca este nevoie sa fim vazuti la un local bine cotat ne asezam la masa facem poza si fugim repede ca nu cumva sa vina chelnerul cu meniul ! Nu conteaza..poza sa iasa bine..sa bata soarele cum trebuie si eu sa port ochelarii de soare cu brandul la vedere! Hazliu este ca ne permitem sufiecient si totusi nu investim ci aplicam un proverb local foarte intelept:''nu ce scie nimeni ce ai in burta''. Mare vorba.

Nu conteaza cine esti de fapt, atat timp cat afisezi o imagine impecabila in ciuda celorlalti, de om umblat, relaxat si foarte bine pozitionat in societate. 

Nu conteaza cat de nefericit, amarat, trist si neimplinit esti atata timp cat nu se vede in pozele de pe instagram. 

Nu conteaza ce crezi cu adevarat atata timp cat pe gurita iti ies ''flori de camp'' si compliente nemaiauzite.

Nu conteaza ca te uiti la 5 lei cand e sa scoti din buzunar ( desi banii nu iti lipsesc) atata timp cat tu te pozezi cu cel mai scump vin.

Nu conteaza haosul din viata ta, furia pe care o simti daca pozele tale te prezinta zen in pozitie de Yoga!

Nu conteaza cine esti cu adevarat si ce simti s de fapt daca te straduiesti suficient de tare sa fi in TREND!

Raman cu o intrebare : Cine mai suntem cu adevarat? Spre ce tindem sa devenim si cel mai important cine sunt cei din jurul nostru pe care presupunem ca ii cunoastem. Constat ca devi aproape inexistent, inutil, neinteresant si plictisitor daca nu te expui in mod agresiv pe retelele de socializare!

Ce sa zic...hai la cat mai multe vizualizari si like-ri celor flamanzi de notorietate iar noua astora fara viata sociala ( dupa parerea altora) sa stam cat mai cuminti si sa nu obturam lumina soarelui cand se fac poze REUSITE! Stati potoliti!  😊

Lasand gluma la o parte : e loc sub soare pentru toti ( repet:nu cand se fac poze)

Familii noi ..Noi in familie

De ce nu mai sunt unele persoane dispuse la a face gesturi mici pentru a-i arata altuia ca ii pasa? Eu tot dau de persoane ..nervoase  sau stresate... extrastresate si asa mai departe. Mai, dar nu poti sa te mai bucuri de o conversatie cu cineva? Se se fi ajuns la limita de suportabilitate a unora incat se irita din orice?

- ''Scuza-ma nu pot acum acum sa vorbesc.Sunt foarte stresata! Am o viata de c***t! Sunt daramata''. 

- Poftim? Pai pentru ce esti daramata, sora mea?

 ''Pentru ca te certi cu tatal tau...asa si?''

 Ce treaba are tactu' cu tine ? Esti la casa ta?

 - ''Da!''

  - Nu sta cu tine in  casa? 

'' - Nu! Pai si atunci? Dar stii... ma duc la el si la mama in weekend si el continua sa ma umileasca si sa imi ordoneze viata, sa imi reproseze ca mi-a dat si ca mi-a facut!

Pai ce sa zic...astfel de chestiuni cred ca nu ar trebui permise din partea parintilor. Cu atat mai mult cu cat ai o varsta si propria ta familie! Toate respectele mele si toata dragostea parintilor ce stiu sa isi aprecieze proprii copii, care inteleg ca de acum COPILUL (de 30+ ani) este 100% responsabil de modul cum isi educa proprii copii si de modul imi alege sa isi traiasca viata..

Si daca totusi ai un asfel de parinte ce faci? 

Il lasi sa iti controleze viata in continuare ca si cum tu nu ai avea capacitatea mintala sa o faci de unul singur?  Il lasi sa distruga in tine orice motiv de a fi bucuros..orice raza de optimism si buna dispozitie pentru ca tu trebuie sa respecti legile nescrise si impuse de Maria Sa ( vizite obligatorii si regulate)?. Il lasi sa te faca sa te simti un parinte ratat si care nu reuseste sa isi stapaneasca propriul copil in casa lor unde regulile sunt altele si copilului i se permite orice din partea bunicilor? Il lasi sa iti spuna de fiecare data cand are ocazia cat de prost te-ai maritat si ca nu stie ce a fost in capul tau de l-ai luat pe ''ALA''?

De ce permiti tu toate astea?

Cum trebuie sa reactionam in astfel de situatii? Parintii nostrii, jumatate fiecare din sufletul nostru, din fiinta noastra umana si din constiinta noastra! Fara dar si poate exista iubire si respect fata de ei, de rolul lor de parinti, de sacrificiile multiple pe care le-au facut pentru noi de-al lungul vietii! In acelasi timp cred ca trebuie impusa si o limita in ceea ce priveste ''implicarea'' lor in problemele familiei restranse. Consider ca fiecare parinte ar trebui sa discearna anumite lucruri si sa stie cand e cazul sa intervina sau nu! Teoria as zice ca suna bine dar nu se intampla deloc asa. Privind cu intelegere si cu maturitate cred trebuie sa acceptam ca si ei vin cu anumite traume din trecut si din copilarie si ca ne-au oferit exact atat cat au putut! Au fost buni sau mai putin buni? Ei au oferit tot! Noi am preluat de asemenea tot..integral! Suntem rezultatul muncii lor, suntem produsul lor!Noua ne ramane sa incercam sa inbunatatim pe cat posibil aceasta varianta a lor reprezentata prin NOI. Si atunci, nu ramane decat sa ne manifestam cat mai cu intelegere si cu iertare fata de ei! Iertandu-i pe ei ne iertam pe noi! Haideti deci sa ii iertam si sa ii facem sa inteleaga cu blandete ca suntem pe cont propriu! Ca suntem pe propriile picioare!

Dragoste si blandete parintilor!

 https://www.facebook.com/EduardPeter2/videos/2521101298192422.

Ce inseamna batranetea? Povara sau binecuvantare?

 

   Acest inceput de aticol ti-l voi dedeica tie, bunico. Atunci cand ma gandesc la tine si cu cat trece timpul realizez ca ai fost cel mai bun model de smerenie, decenta, demnitate si un izvor de credinta in Dumnezeu . Te voi purta in suflet mereu! Te iubesc!

 Intamplarea incepe intr-un salon de spital intr-o zi geroasa de iarna unde datorita unor probleme de sanatate ( pe tema carora nu voi insista acum) am ajuns sa stam o perioada de timp.

Sectia de cardiologie.Pacienti in varsta...majoritatea. Intamplarea face ca noi (zic noi pentru eu am fost ca insotitor al ..''bolnavului'' in respectiva circumstanta) sa avem un singur coleg de salon. Si iata ca apare intr-un carucior de transportat pacientul... noul nostru coleg de salon. Doamna doctor cu o fata zambitoare ne spune:

 -  Dumnealui este domnul F. este un domn tare simpatic. Aveti companie buna.

In sinea mea m-am gandit ca probabil vom dezbate subiecte clasice: lucruri despre vreme , politica, tratamente si medicamente dar ulterior am inteles ca m-am inselat foarte tare.

Domul F era un barbat inalt, peste medie, bine facut,  cu barba alba, generoasa, cu ochii albastrii preotejati de o pereche de ochelari, putina cheliuta, cu o fata zambitoare si luminoasa. Imbracat lejer dar ''neconventional'' cum ar zice gura lumii despre un pancient care nu poarta pijamale internat fiind. (adica ce mai.. avea niste pantaloni de trening si un tricou. NU purta pijamalele!!!! - ma distraza foarte tare aceste reguli nescrise care spun ca  trebuie sa fi imbracat ca lumea cu bluza -tip camasa acesorizata cu nasturi iar pantalonul sa fiu obligatoriu din acelasi set :)). Domnul F - caruia o sa ii spin Gepetto - aveau undeva la 70 de ani ..poate mai mult. Varsta lui a ramas invaluita in mister dincolo de nenumaratele ore petrecute impreuna intre aceeasi patru pereti. Se vedea de departe ca nu era un batranel tipic

Usor si timid am inceput sa discutam despre motivul pentru care era fiecare internat. Dumnealui era un veteran al spitalelor, operat pe cord deschis de mai multe ori, probleme de circulatie si multe altele pe care nu le mai insir. Ne-a povestit ca printre numeroasele afectiuni, suferise recent un infarct pulmonar cu diverse complicatii fiind internat pentru a doua oara in aceeasi luna. Povestile despre problemele lui de sanatate nu au fost foarte lungi si laborioase. S- a vorbit la inceput si atat.

Domnul Gepetto nu era insistent in dicutii.Nu te naucea cu vaicareli, povesti inutile, de umplutura asa ca sa treaca timpul. Era discret..uneori tacut. Stia cand sa vorbeasca . Stia cand sa intervina. Stia cand sa ne lase pe mine si pe ''pacientul meu'' sa vorbim, sa ne ofere momente de liniste.

Desi avea dureri, tuse si multe medicamente de luat el era mereu vesel. Facea glume pe sema tratamentelor pe care le lua. In timpul in care nu discuta cu noi era foarte activ. Iesea pe coridor, se plimba. Parca il vad acum in fata ochilor cu casca de la telefon intr-o ureche, de nu stiai daca vorbeste singur sau cu cineva. Era un maestru al telefoanelor mobile. Da. Viziona documentare, stend up comedy - la care se distra intr-asa fel de abia ne srtapaneam si noi rasul.Asculta in casca totul. Noi radeam nu pentru ca am fi auzit ceva din ce il distra pe dumnealui ci pentru ca radea cu pofta contagioasa!

Acest om era o enciclopedie. Medic veterinar de profesie, pensionat, am vizualizat imaginar,datorita harului sau de povestitor, rase de caini, de iepuri, hrana de animale, cotete de pui, de bibilici, retete de gatit, instalatii termice, renovari de case , agricultura, tipuri de pom fructiferi si multe multe alte subiecte foarte interesante si captivante .Era un om cu care puteai discuta orice. Niciodata nu l-am auzit plangandu-se, vaitandu-se sau fiind negativist in vreun fel. Era vizitat la 2-3 zile de sotie care ii aducea cele necesare fara sa zaboveasca suplimentar. Era multumit cu ce primea si o indemna mereu sa se duca acasa ca el e bine.

Desi a tercut mai bine de un an de cand am avut ocazia sa il cunsoc .Personalitea dumnealui si a lasat o amprenta asupra mea. Era placut ca om. Imbatranise frumos.Nu era negativist. Era impacat cu sine , cu problemele de sanatate cu varsta pe care o avea., multumit de toate.Mi-as dori mult ca si alti oameni in varsta sa fie atat de impliniti sufleteste.Batraneata e o haina grea dar cred ca purtata cu multa deminate si responsabilitate devine mai placuta..Nu stiu pe pielea mea ce inseamna sa fii batran sau sa ai lipsuri, sa nu ai putere sa mergi la piata, sa fii dependent de medicamente, sa stai la pat. Totusi, traiessc cu speranta in suflet ca se poate ca batranetea sa nu insemne doar povara, gand la moarte, boli si multe multe medicamente.Nu rareori am intalnit batrani care isi pierd vitalitatea, speranta in ziua de maine, dorinta de a trai.Sunt diverse motive socio-economice si chiar si politice care au inrait oamenii si i-au facut  sa isi piarda zambetul de pe buze si bucuria de a trai. Vad multi oameni in varsta tristi, nemultumiti..peste tot! La  supermarket, la farmacie de multe ori mi-a fost dat sa aud in spatele meu voci nemultumite si deprimate de oameni in varsta furiosi si tristi (uniii probabil pe buna dreptate).Nu blamez, nu condam , nu judec. Stiu ca sunt si cazuri exceptionale si situatii dificile . Dar sunt si persoane negativiste si ursuze care privesc cu dispret spre anii batranetii. Se impovareaza inainte de termen cu ganduri negre si se autocondamna la tristete si la depresie !Nu stiu cum voi fi eu ca si om in varsta. Nu stiu cate zile mi-a dat Dumnezeu! Cred cu tarie ca fiecare din noi putem sa ajutam si sa facem cate ceva pentru cei mai in varsta..pentru parintii, bunicii,vecinii nostrii sau chiar oameni necunoscuti. Ei au nevoie de un gand bun si de o mana intinsa! Dar, in acelasi timp consider ca batranetea este o binecuvantare data de Dumnezeu. E un motiv de bucurie al fiecauria ca i s-a ingaduit a se bucura de o noua zi. Batranetea nu inseamna doar boala si medicamente. Nu inseamna doar depresie sau frica de moarte!

Cred ca Domnul Gepetto cel simpatic (asa cum l-a prezentat doamna doctor) este o dovada a implinirii, a bogatiei sufletesti adunate in zecile de ani din diverse experiente ale vietii. Este o doza de optimism care ma face sa ma gandesc cu bucurie la gandul ca fiecare din noi, cu voia lui Dumnezeu, vom ajuge sa gustam din anii batranetii.

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog  imi aparţin 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.