De ce nu mai sunt unele persoane dispuse la a face gesturi mici pentru a-i arata altuia ca ii pasa? Eu tot dau de persoane ..nervoase sau stresate... extrastresate si asa mai departe. Mai, dar nu poti sa te mai bucuri de o conversatie cu cineva? Se se fi ajuns la limita de suportabilitate a unora incat se irita din orice?
- ''Scuza-ma nu pot acum acum sa vorbesc.Sunt foarte stresata! Am o viata de c***t! Sunt daramata''.
- Poftim? Pai pentru ce esti daramata, sora mea?
''Pentru ca te certi cu tatal tau...asa si?''
Ce treaba are tactu' cu tine ? Esti la casa ta?
- ''Da!''
- Nu sta cu tine in casa?
'' - Nu! Pai si atunci? Dar stii... ma duc la el si la mama in weekend si el continua sa ma umileasca si sa imi ordoneze viata, sa imi reproseze ca mi-a dat si ca mi-a facut!
Pai ce sa zic...astfel de chestiuni cred ca nu ar trebui permise din partea parintilor. Cu atat mai mult cu cat ai o varsta si propria ta familie! Toate respectele mele si toata dragostea parintilor ce stiu sa isi aprecieze proprii copii, care inteleg ca de acum COPILUL (de 30+ ani) este 100% responsabil de modul cum isi educa proprii copii si de modul imi alege sa isi traiasca viata..
Si daca totusi ai un asfel de parinte ce faci?
Il lasi sa iti controleze viata in continuare ca si cum tu nu ai avea capacitatea mintala sa o faci de unul singur? Il lasi sa distruga in tine orice motiv de a fi bucuros..orice raza de optimism si buna dispozitie pentru ca tu trebuie sa respecti legile nescrise si impuse de Maria Sa ( vizite obligatorii si regulate)?. Il lasi sa te faca sa te simti un parinte ratat si care nu reuseste sa isi stapaneasca propriul copil in casa lor unde regulile sunt altele si copilului i se permite orice din partea bunicilor? Il lasi sa iti spuna de fiecare data cand are ocazia cat de prost te-ai maritat si ca nu stie ce a fost in capul tau de l-ai luat pe ''ALA''?
De ce permiti tu toate astea?
Cum trebuie sa reactionam in astfel de situatii? Parintii nostrii, jumatate fiecare din sufletul nostru, din fiinta noastra umana si din constiinta noastra! Fara dar si poate exista iubire si respect fata de ei, de rolul lor de parinti, de sacrificiile multiple pe care le-au facut pentru noi de-al lungul vietii! In acelasi timp cred ca trebuie impusa si o limita in ceea ce priveste ''implicarea'' lor in problemele familiei restranse. Consider ca fiecare parinte ar trebui sa discearna anumite lucruri si sa stie cand e cazul sa intervina sau nu! Teoria as zice ca suna bine dar nu se intampla deloc asa. Privind cu intelegere si cu maturitate cred trebuie sa acceptam ca si ei vin cu anumite traume din trecut si din copilarie si ca ne-au oferit exact atat cat au putut! Au fost buni sau mai putin buni? Ei au oferit tot! Noi am preluat de asemenea tot..integral! Suntem rezultatul muncii lor, suntem produsul lor!Noua ne ramane sa incercam sa inbunatatim pe cat posibil aceasta varianta a lor reprezentata prin NOI. Si atunci, nu ramane decat sa ne manifestam cat mai cu intelegere si cu iertare fata de ei! Iertandu-i pe ei ne iertam pe noi! Haideti deci sa ii iertam si sa ii facem sa inteleaga cu blandete ca suntem pe cont propriu! Ca suntem pe propriile picioare!
Dragoste si blandete parintilor!
No comments:
Post a Comment