Eu

 Da sunt anxioasa? De ce? pentru ca trebuie sa demonstrez..ca sunt puternica...ca pot sa duc ..ca eu nu sunt ca celelalte femei...vai si amar. Eu gatesc bine , sunt ok la lucru..trag de mine ...muncesc..mai nou merg si la sala. Imi educ bine copilul..nu-i asa?? Si incerc sa ma strecor prin tot felul de task-uri pe care sa le bifez cu succes si ajung sa resimt furie , oboseala anxietate. uneori cred ca nu sunt suficient de buna, de activa.

Am acumulat multa oboseala, munca frustrare, si uite asa am zile de stres continuu.

Imi doresc liniste, imi doresc sa ma detasez de toti asa-zisii apropiati care nu fac altceva decat sa iti dea smecherii si vorbe aruncate asa ca sa fie. De persoane care aproape niciodata nu te intreaba  ce faci? cum esti? ci doar arunca cu intrebari menite sa le satifaca propriile interese si nevoi. Mi-a ajuns sa imi pun sufletul acolo unde nu exista pic de interes si pic de empatie.Dar ce o sa faci o sa te salbaticesti? Fugi de lume? Ahaaa. Cred ca da. Sunt constienta ca lumea din jur nu e perfecta. noi ca oameni suntem uneori rai ..uneori insensibili. Facem gesturi nepotrivite negandite! Pledez pentru toleranta, bunatate ..intelegere in raport cu orice caracter si tipar de om. Dar in  momente de acest gen simt ca mi-e de ajuns si parca m-am saturat sa fiu amabila si intelegatoare! Nu mai vreau sa imi bat capul cu nimic ce tine de caracterele oamenilor! Fiecare sa isi faca propriile alegeri! Eu aleg sa ma detasez de acest tip de oameni care sunt mereu mai sus ca tine, ca gandire, ca alegeri ca loc de munca! Oameni care isi educa copiii exemplar si nu pierd ocazia sa iti demonstreze acest lucru. Am obosit sa inghit circuri regizate cu obligatia sa afisez un zambet cat mai convinfgator. Nu ma simt confortabil! Nu sunt eu! " Fetelor hai sa ii facem o surpriza viitoarei mamaici" Care fetelor?Care surpriza? Nimeni nu mai e dispus sa iti acorde o ora din viata lui sa faca un efort..deoarece.."suntem ocupati"! Grup separat pentru uimitoarea surpriza... pai bai, daca draga de ea nici macar nu a citit ce s-a discutat cum vrei sa mai si faca ceva ? 

Propriile interese primeaza si poate ca asa e firesc..dar nu in lumea mea! NU sunt obligata sa joc teatru intr-un rol atat de prost care nu mi se potriveste! Cata sfidare si nepasare sa ai sa ma pui sa ma caut in genti/ghiozdane daca nu au plecat niste copiii cu lucrurile tale din casa?Care e rangul la care ai ajuns incat sa ai o asemenea atitudine incat sa nu cauti lucrurile ce iti lipsesc ci mai intai sa FACA altcineva ceva sa le gaseasca! Si totusi..cand te roade interesul stii ce trebuie sa faci sa primesti ajutorul cuvenit! De ce trebuie ca om sa accept tot ce mi se ofera din partea apropiatilor si sa":nu o iau in nume de rau" si altii sa isi manance de sub ei si sa se comporte cu aroganta! Pe inghite tot ca nu are standarde! Manca orice! Nu e vorba de a avaea sau nu bani..ci de a fi om si a aprecia pe cel ce iti intinde o mana de ajutor! Am uitat sa fim oameni ! Am uitat sa mai fim empatici, atenti, sensibili! Propriul "EU" e ridicat la loc de cinste! Nu mai exista alte prioritati pe lumea asta ci doar: EU sa fiu consultat primul la medic, EU sa fiu operat primul, EU sa am prioritate! De ce ? Pentru ca ma numesc intelectual si am statut social! Dar omenia??? Omenia e pentru cei slabi! E pentru cei ce nu duc astfel de caractere! Cineva mi-a zis odata" Nu toata lumea are stomac pentru astfel de lucruri"! Ei bine nu am! Nu ma regasesc! Nu ma simt bine!

Desi pare ca m-am gasit eu sa fac pe Sfantul Petru la Judecata de Apoi si sa cantaresc eu cele bune si mai mai ales cele rele ale tuturor ..nu e chiar asa! Poate ca prin ce spun nu fac decat sa demostrez cat de slaba sunt ca om, cat de sensibila si de atinsa de cei din jur! Sunt sanse sa fie asa pentru ca am primit prea mult lectia umilitei de la persoane fara caracter! Simt tristete si durere pe undeva cand constientizez acest joc de culise! In acelasi timp sunt linistita de propriile mele alegeri si sentimente! Nu mi-e rusine sa stau fata in fata inima si cu mintea mea. NU vreau sa merg cu "restul lumii"! Si stii de ce? Pentru ca nu ma indentific cu restul lumii! Nici cu a fi " in rand cu lumea", nici cu " a fi popular", si nici cu a fi la moda!  Eu sunt asa cum simt eu sa fiu! Si nu ma voi rusina niciodata de mine si de sufletul meu! 

fd

 

„Când dai, la început dai din ceea ce ai. Apoi, de la un moment dat, dai din ceea ce ești!”-Părintele Arsenie Boca-

CHELTUIELI DE PRESTIGIU - CHELTUIELI CARE SA TE POZITIONEZE INTR UN LOC IN SOCIETATE

Sa primesti cu doua maini si sa oferi cu una..si aia pe jumatate inchisa

       Ma consider un un om modest. Simplu, dar in acelasi timp complicat. Uneori analizez prea mult.Ok..poate nu uneori ci deseori. Toate se trag din trecut, cand fara sa inteleg ce se intampla am absorbit foarte multe pareri si idei negative  despre altii, despre mine si depre tot ce as putea vreodata sa fac. Mi-am dorit mereu sa fiu mai buna, sa demonstrez cine sunt desi nu habar nu aveam cine sunt. Voiam sa contez, sa fiu prezenta acolo unde se intamplau lucrurile importante. Nu stiu care e modul in care ar trebui sa fiu ca '' sa fie bine''. Ce stiu e ca nu mai vreau sa fac ''sa fie bine''. Sunt eu si atat! Si ma stradui sa fiu in mare un om bun , empatic si prezent pentru ca asta ma face sa ma simt eu. Imi doresc sa ma iubesc, sa imi acord sanse, sa gresesc  si sa invat, sa am incredere ca pot sa realizalucrurile pe care mi le propun. Imi doresc sa ma iert pentru neincrederea in mine, ca m-am autosabotat, m-am criticat si nu m-am inteles in trecut. Am iertat in acelasi timp si neputinta apropiatilor in a ma face sa simt ca sunt exact asa cum trebuie. Acum lucrurile astea ma fac sa zambesc si daca as putea le-as da o imbratisare tuturor care mi-au gresit ca iertandu-i pe ei sa imi acord si mie inca o sansa! 

      In timp am invatat sa fiu un om mai rabdator, mai bun, mai atent si chiar mai darnic. Intr-o masura rezonabila, bineinteles, pentru ca in ficare zi fac pasi. Unerori pasi inainte, uneori pasi inapoi, distrugand tot ce am cladit pana la un momet dat, dar nu dau inapoi. E ceva in firea mea sau in general in firea umana, care parca vrea sa traga inapoi acolo unde am fost candva. Sa ma intorc la primitivul din mine care era obisnuit ca negativismul si spiritul de ,,scandal'' sa prinda tot timpul verde la semafor. Am avut o perioada in care cred ca eram pregatita la orice ora sa ma cert. Felul asta de caine scapat din lant mi-a demostrat ca eram de fapt un  catelus foarte speriat si disperat dupa atentie. Unul care ratacea pe strazi, cu blana murdara, plini de rani. muscat de alti caini cu coltii mereu la vedere. 

       In  cautarea asta de a-mi intelege pornirile, slabiciunile si actiunile incerc pe cat posibil sa ii inteleg si pe ceilati. Anumite gesturi si reactii ale noastre vin din lipsuri din trecut, din frici. Dar zgarcrnia si calicenia de unde se trag? Ca si om adult , cu raspundere asupra judecatii tale,  ce te determina sa stai cu ochii pe o persoana, sa vezi cat baga in gura? Mai ales in momentul in care tu, din prpria initiava, servesti pe cineva cu ceva de mancare.. Ce poate determina pe cineva sa caute mereu sa echilibreze cumva balanta intre ce da si ce primeste scocotind totul la gram.  Gandirea este simpla: daca  tu mananci, chiar si un colt de paine, mai mare decat al meu este ok. Dar daca eu ,,imi permit '' sa iau bucata cea mare, se noteaza pe caiet si cu prima ocazie te ,,despagubesti'' asigurandu-te ca iti iei inapoi ceea ce ti se cuvine. Ce se intampla in creierul unui om cand are senzatia ca e  jecmanit atunci cand ia masa cu prietenii apropiati? Care e disperarea si lupta care sa da in interior? Daca se pun pe masa 6 bucati de prajitura, te arunci sa mananci 3 sa fi sigur ca jumatate din ce este ajunge in posesia ta? Desi ai mancat pe saturate stai cu frica in spate ca altul ia mai mult si incerci atunci sa iti depasesti orice limita fiziologica a pantecului. As vrea sa caut o explicatie la genul asta de comportament si nu gasesc nimic care sa ma faca sa ma linistesc. Sa gandesc: mai, a avut o zi proasta si s-a intamplat..sau..este obosit si nu are rabdare...sau..sta foarte prost cu banii si e de inteles. Niciuna din aceste explicatii nu se potrivesc oricat as incerca sa le potrivesc. Ce te opreste sa oferi din toata inima atunci cand tu esti tratat la fel de acea persoana? Ma intreb, care este cauza? Explicatia ca ,,asa este el'' nu o pot inghiti!. Pot sa inteleg si sa accept ca un om cu putina scoala, cu un trai mai modest, fara pretentii de om umblat si citit sa aibe astfel de obiceiuri. Dar, pentru cineva care  selecteaza foarte clar si precis alte gesturi si aparente in public, pretinde ca are cultura si un mod exemplar de a-si creste copiii,  poate fi lipsit de constienta lucrurilor pe care le face??

Pana la urma, e treaba fiecaruia cum se comporta acasa, in intimitatea lui. Pot fi doar un simplu observator si atat. Dar in momentul in care acea  persoana  este o persoana aproapiata cu care ai o relatie de prietenie, cum o mai scoti la capat? Adica cum as putea eu sa am deschiderea si lejeritatea de a fi un om deschis si prietenos cu o astfel de persoana? Cum as putea intinde mana spre ceva ce mi se ofera din partea lui fara sa ma gandesc ca sunt notata la catastif? O buna perioada de timp, crezand ca poate nu sunt suficient de prezenta in relatia asta, si am incercat sa fiu acolo un pic mai mult. Sa daruiesc mai mult si sa incerc sa umplu o gaura pe care de altfel...nu eu am facut-o. Am constat ca nu pot sa umplu acel gol oricat as incerca, chiar daca rabdarea mea s-a intins pe vreo cativa ani.

De obicei, pot spune despre mine ca  pot accepta oamenii asa cum sunt ei. Nu mai sunt in perioada in care sa nu inteleg ca toti avem defecte, stari, perioade mai bune sau mai rele sau butoane care daca sunt apasate declaseaza in noi o sirena. Dilema ramane totusi in capul meu, uneori limitat, de ce ar face cineva asa ceva daca nu din mojicie si nesimtire? Ce te face sa intinzi mana spre lucruri care poate nu ti se cuvin de fiecare data si totusi sa nu intorci aproape nimic inapoi pana nu consulti agenda sa vezi daca mai trebuie sa dai si inapoi? Acceptand cu inima deschisa si pasiva toate aceastea ma face un om bun si tolerabil fata de neputinta cuiva sau doar un nume pe lista celor carora trebuie sa ii mai intoarca din cand in cand favorul? Depre asta este vorba in prietenie? Cat de mult trebuie sa terc cu vederea toate aceste gesturi? Ce haos sa am in mintea mea sa consider  normale gesturile care mi se intorc inapoi?

Cu timpul, poate reusesc sa vad lucrurile altfel, sa pot sa inteleg toata situatia din alta perspectiva. Toate lucrurile din vietile noastre au un scop si se intampla exact in momentul in care trebuie sa sa intample. Fiecare are propriile experiente si propriile lectii de invatat. Fiecare progreseaza sau, cum zicea un mare intelept, ''bate peasul pe loc'' 😂 atat cat este nevoie pentru a-si lua invatatturile de acolo. Momentan raman si eu sa ''bat pasul pe loc'' in speranta ca voi intelege mai bine lucrurile. Si, sa nu ma plictisesc,  mai  dau un pas inapoi ca sa  tin lumea buna si educata la distanta ...asa pana mai imi revin si eu in fire. Pai nu mai bine imi vad eu de ale mele? Ca bine zic...

Trend

 Ma fascineaza trendurile.

Dar nu la modul la care sa le urmez . Trebuie sa recunosc ca nu detin calitati reale pentru a ma adapta vremurilor noi. Sunt rigid pe directia asta si inadaptabil . Totusi nu pot sa nu observ cat de mult schimba oamenii aceste trenduri si ii depresonalizeaza cumva. Daca cunoscutii mei fac anumite lucruri, viziteaza anumite locuri sau pozeaza in anumite feluri trebuie neaparat sa facem si noi.

Nu esti om daca nu postezi unde te duci la fiecare pas, ce mananci, ce bei, ce ti-ai achizitionat.  Prietenii nu se mai pot relaxa impreuna fara sa apara pe Instagram cu furculita in gura sau cu ciorba pe gat! Vrei nu vrei ..apari! Pai se poate altfel? Nu dom'le, nu mai putem sa ne vedem de treaba noastra . trebuie aratat tuturor unde am fost, ce am bagat in gura in fiecare zi sau eventual sa copiem gesturile si pozele facute de ,,amicii' nostrii internauti  ca nu cumva sa ramanem pe dinafara ca fiind neumblati peste tot.( Doamne fereste!) Daca este nevoie ne rupem si picioarele si hainele de pe noi numai sa nu cumva sa ratam vreun obiectiv bine stabilit. Asta asa..ca sa crape de ciuda si multitudinea de ''prieteni'' care ma urmaresc si ma felicita atunci cand apar cu noile locatii pozate! Trebuie sa arat ca imi permit , ca exist, ca ma pricep numaidecat la toate . Sa fac valuri cat mai multe si sa trezesc invidii amortite ! Daca este nevoie sa fim vazuti la un local bine cotat ne asezam la masa facem poza si fugim repede ca nu cumva sa vina chelnerul cu meniul ! Nu conteaza..poza sa iasa bine..sa bata soarele cum trebuie si eu sa port ochelarii de soare cu brandul la vedere! Hazliu este ca ne permitem sufiecient si totusi nu investim ci aplicam un proverb local foarte intelept:''nu ce scie nimeni ce ai in burta''. Mare vorba.

Nu conteaza cine esti de fapt, atat timp cat afisezi o imagine impecabila in ciuda celorlalti, de om umblat, relaxat si foarte bine pozitionat in societate. 

Nu conteaza cat de nefericit, amarat, trist si neimplinit esti atata timp cat nu se vede in pozele de pe instagram. 

Nu conteaza ce crezi cu adevarat atata timp cat pe gurita iti ies ''flori de camp'' si compliente nemaiauzite.

Nu conteaza ca te uiti la 5 lei cand e sa scoti din buzunar ( desi banii nu iti lipsesc) atata timp cat tu te pozezi cu cel mai scump vin.

Nu conteaza haosul din viata ta, furia pe care o simti daca pozele tale te prezinta zen in pozitie de Yoga!

Nu conteaza cine esti cu adevarat si ce simti s de fapt daca te straduiesti suficient de tare sa fi in TREND!

Raman cu o intrebare : Cine mai suntem cu adevarat? Spre ce tindem sa devenim si cel mai important cine sunt cei din jurul nostru pe care presupunem ca ii cunoastem. Constat ca devi aproape inexistent, inutil, neinteresant si plictisitor daca nu te expui in mod agresiv pe retelele de socializare!

Ce sa zic...hai la cat mai multe vizualizari si like-ri celor flamanzi de notorietate iar noua astora fara viata sociala ( dupa parerea altora) sa stam cat mai cuminti si sa nu obturam lumina soarelui cand se fac poze REUSITE! Stati potoliti!  😊

Lasand gluma la o parte : e loc sub soare pentru toti ( repet:nu cand se fac poze)

Familii noi ..Noi in familie

De ce nu mai sunt unele persoane dispuse la a face gesturi mici pentru a-i arata altuia ca ii pasa? Eu tot dau de persoane ..nervoase  sau stresate... extrastresate si asa mai departe. Mai, dar nu poti sa te mai bucuri de o conversatie cu cineva? Se se fi ajuns la limita de suportabilitate a unora incat se irita din orice?

- ''Scuza-ma nu pot acum acum sa vorbesc.Sunt foarte stresata! Am o viata de c***t! Sunt daramata''. 

- Poftim? Pai pentru ce esti daramata, sora mea?

 ''Pentru ca te certi cu tatal tau...asa si?''

 Ce treaba are tactu' cu tine ? Esti la casa ta?

 - ''Da!''

  - Nu sta cu tine in  casa? 

'' - Nu! Pai si atunci? Dar stii... ma duc la el si la mama in weekend si el continua sa ma umileasca si sa imi ordoneze viata, sa imi reproseze ca mi-a dat si ca mi-a facut!

Pai ce sa zic...astfel de chestiuni cred ca nu ar trebui permise din partea parintilor. Cu atat mai mult cu cat ai o varsta si propria ta familie! Toate respectele mele si toata dragostea parintilor ce stiu sa isi aprecieze proprii copii, care inteleg ca de acum COPILUL (de 30+ ani) este 100% responsabil de modul cum isi educa proprii copii si de modul imi alege sa isi traiasca viata..

Si daca totusi ai un asfel de parinte ce faci? 

Il lasi sa iti controleze viata in continuare ca si cum tu nu ai avea capacitatea mintala sa o faci de unul singur?  Il lasi sa distruga in tine orice motiv de a fi bucuros..orice raza de optimism si buna dispozitie pentru ca tu trebuie sa respecti legile nescrise si impuse de Maria Sa ( vizite obligatorii si regulate)?. Il lasi sa te faca sa te simti un parinte ratat si care nu reuseste sa isi stapaneasca propriul copil in casa lor unde regulile sunt altele si copilului i se permite orice din partea bunicilor? Il lasi sa iti spuna de fiecare data cand are ocazia cat de prost te-ai maritat si ca nu stie ce a fost in capul tau de l-ai luat pe ''ALA''?

De ce permiti tu toate astea?

Cum trebuie sa reactionam in astfel de situatii? Parintii nostrii, jumatate fiecare din sufletul nostru, din fiinta noastra umana si din constiinta noastra! Fara dar si poate exista iubire si respect fata de ei, de rolul lor de parinti, de sacrificiile multiple pe care le-au facut pentru noi de-al lungul vietii! In acelasi timp cred ca trebuie impusa si o limita in ceea ce priveste ''implicarea'' lor in problemele familiei restranse. Consider ca fiecare parinte ar trebui sa discearna anumite lucruri si sa stie cand e cazul sa intervina sau nu! Teoria as zice ca suna bine dar nu se intampla deloc asa. Privind cu intelegere si cu maturitate cred trebuie sa acceptam ca si ei vin cu anumite traume din trecut si din copilarie si ca ne-au oferit exact atat cat au putut! Au fost buni sau mai putin buni? Ei au oferit tot! Noi am preluat de asemenea tot..integral! Suntem rezultatul muncii lor, suntem produsul lor!Noua ne ramane sa incercam sa inbunatatim pe cat posibil aceasta varianta a lor reprezentata prin NOI. Si atunci, nu ramane decat sa ne manifestam cat mai cu intelegere si cu iertare fata de ei! Iertandu-i pe ei ne iertam pe noi! Haideti deci sa ii iertam si sa ii facem sa inteleaga cu blandete ca suntem pe cont propriu! Ca suntem pe propriile picioare!

Dragoste si blandete parintilor!

 https://www.facebook.com/EduardPeter2/videos/2521101298192422.

Ce inseamna batranetea? Povara sau binecuvantare?

 

   Acest inceput de aticol ti-l voi dedeica tie, bunico. Atunci cand ma gandesc la tine si cu cat trece timpul realizez ca ai fost cel mai bun model de smerenie, decenta, demnitate si un izvor de credinta in Dumnezeu . Te voi purta in suflet mereu! Te iubesc!

 Intamplarea incepe intr-un salon de spital intr-o zi geroasa de iarna unde datorita unor probleme de sanatate ( pe tema carora nu voi insista acum) am ajuns sa stam o perioada de timp.

Sectia de cardiologie.Pacienti in varsta...majoritatea. Intamplarea face ca noi (zic noi pentru eu am fost ca insotitor al ..''bolnavului'' in respectiva circumstanta) sa avem un singur coleg de salon. Si iata ca apare intr-un carucior de transportat pacientul... noul nostru coleg de salon. Doamna doctor cu o fata zambitoare ne spune:

 -  Dumnealui este domnul F. este un domn tare simpatic. Aveti companie buna.

In sinea mea m-am gandit ca probabil vom dezbate subiecte clasice: lucruri despre vreme , politica, tratamente si medicamente dar ulterior am inteles ca m-am inselat foarte tare.

Domul F era un barbat inalt, peste medie, bine facut,  cu barba alba, generoasa, cu ochii albastrii preotejati de o pereche de ochelari, putina cheliuta, cu o fata zambitoare si luminoasa. Imbracat lejer dar ''neconventional'' cum ar zice gura lumii despre un pancient care nu poarta pijamale internat fiind. (adica ce mai.. avea niste pantaloni de trening si un tricou. NU purta pijamalele!!!! - ma distraza foarte tare aceste reguli nescrise care spun ca  trebuie sa fi imbracat ca lumea cu bluza -tip camasa acesorizata cu nasturi iar pantalonul sa fiu obligatoriu din acelasi set :)). Domnul F - caruia o sa ii spin Gepetto - aveau undeva la 70 de ani ..poate mai mult. Varsta lui a ramas invaluita in mister dincolo de nenumaratele ore petrecute impreuna intre aceeasi patru pereti. Se vedea de departe ca nu era un batranel tipic

Usor si timid am inceput sa discutam despre motivul pentru care era fiecare internat. Dumnealui era un veteran al spitalelor, operat pe cord deschis de mai multe ori, probleme de circulatie si multe altele pe care nu le mai insir. Ne-a povestit ca printre numeroasele afectiuni, suferise recent un infarct pulmonar cu diverse complicatii fiind internat pentru a doua oara in aceeasi luna. Povestile despre problemele lui de sanatate nu au fost foarte lungi si laborioase. S- a vorbit la inceput si atat.

Domnul Gepetto nu era insistent in dicutii.Nu te naucea cu vaicareli, povesti inutile, de umplutura asa ca sa treaca timpul. Era discret..uneori tacut. Stia cand sa vorbeasca . Stia cand sa intervina. Stia cand sa ne lase pe mine si pe ''pacientul meu'' sa vorbim, sa ne ofere momente de liniste.

Desi avea dureri, tuse si multe medicamente de luat el era mereu vesel. Facea glume pe sema tratamentelor pe care le lua. In timpul in care nu discuta cu noi era foarte activ. Iesea pe coridor, se plimba. Parca il vad acum in fata ochilor cu casca de la telefon intr-o ureche, de nu stiai daca vorbeste singur sau cu cineva. Era un maestru al telefoanelor mobile. Da. Viziona documentare, stend up comedy - la care se distra intr-asa fel de abia ne srtapaneam si noi rasul.Asculta in casca totul. Noi radeam nu pentru ca am fi auzit ceva din ce il distra pe dumnealui ci pentru ca radea cu pofta contagioasa!

Acest om era o enciclopedie. Medic veterinar de profesie, pensionat, am vizualizat imaginar,datorita harului sau de povestitor, rase de caini, de iepuri, hrana de animale, cotete de pui, de bibilici, retete de gatit, instalatii termice, renovari de case , agricultura, tipuri de pom fructiferi si multe multe alte subiecte foarte interesante si captivante .Era un om cu care puteai discuta orice. Niciodata nu l-am auzit plangandu-se, vaitandu-se sau fiind negativist in vreun fel. Era vizitat la 2-3 zile de sotie care ii aducea cele necesare fara sa zaboveasca suplimentar. Era multumit cu ce primea si o indemna mereu sa se duca acasa ca el e bine.

Desi a tercut mai bine de un an de cand am avut ocazia sa il cunsoc .Personalitea dumnealui si a lasat o amprenta asupra mea. Era placut ca om. Imbatranise frumos.Nu era negativist. Era impacat cu sine , cu problemele de sanatate cu varsta pe care o avea., multumit de toate.Mi-as dori mult ca si alti oameni in varsta sa fie atat de impliniti sufleteste.Batraneata e o haina grea dar cred ca purtata cu multa deminate si responsabilitate devine mai placuta..Nu stiu pe pielea mea ce inseamna sa fii batran sau sa ai lipsuri, sa nu ai putere sa mergi la piata, sa fii dependent de medicamente, sa stai la pat. Totusi, traiessc cu speranta in suflet ca se poate ca batranetea sa nu insemne doar povara, gand la moarte, boli si multe multe medicamente.Nu rareori am intalnit batrani care isi pierd vitalitatea, speranta in ziua de maine, dorinta de a trai.Sunt diverse motive socio-economice si chiar si politice care au inrait oamenii si i-au facut  sa isi piarda zambetul de pe buze si bucuria de a trai. Vad multi oameni in varsta tristi, nemultumiti..peste tot! La  supermarket, la farmacie de multe ori mi-a fost dat sa aud in spatele meu voci nemultumite si deprimate de oameni in varsta furiosi si tristi (uniii probabil pe buna dreptate).Nu blamez, nu condam , nu judec. Stiu ca sunt si cazuri exceptionale si situatii dificile . Dar sunt si persoane negativiste si ursuze care privesc cu dispret spre anii batranetii. Se impovareaza inainte de termen cu ganduri negre si se autocondamna la tristete si la depresie !Nu stiu cum voi fi eu ca si om in varsta. Nu stiu cate zile mi-a dat Dumnezeu! Cred cu tarie ca fiecare din noi putem sa ajutam si sa facem cate ceva pentru cei mai in varsta..pentru parintii, bunicii,vecinii nostrii sau chiar oameni necunoscuti. Ei au nevoie de un gand bun si de o mana intinsa! Dar, in acelasi timp consider ca batranetea este o binecuvantare data de Dumnezeu. E un motiv de bucurie al fiecauria ca i s-a ingaduit a se bucura de o noua zi. Batranetea nu inseamna doar boala si medicamente. Nu inseamna doar depresie sau frica de moarte!

Cred ca Domnul Gepetto cel simpatic (asa cum l-a prezentat doamna doctor) este o dovada a implinirii, a bogatiei sufletesti adunate in zecile de ani din diverse experiente ale vietii. Este o doza de optimism care ma face sa ma gandesc cu bucurie la gandul ca fiecare din noi, cu voia lui Dumnezeu, vom ajuge sa gustam din anii batranetii.

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog  imi aparţin 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.